Zeci de sătmăreni au participat astăzi, de la ora 18.00, la un flashmob organizat pentru copacul de pe bulevardul I. C. Brătianu.

Înarmați cu găleți și sticle cu apă, sătmărenii au udat singurul copac de pe bulevardul Brătianu care a rămas ”pe picioare” grație spiritului civic al sătmărenilor.

Protestul a fost stabilit pentru această seară încă de ieri. Între timp, Primăria municipiului Satu Mare a luat decizia de a nu mai tăia copacul din centrul orașului, după ce mai mulți locatari și-au arătat nemulțumirea pe rețelele de socializare.

”Am aflat cu îngrijorare de intenția Primăriei Satu Mare că dorește să taie și acest copac, ultimul copac mai mare de pe Bulevardul Brătianu și astfel ne-am decis să organizăm o întrunire civică prin care să transmitem un mesaj primarului că ar trebui să încerce să salveze copacii din Satu Mare. Ne bucurăm foarte mult că acțiunea noastră a avut succes și Primăria s-a răzgândit și acum, cel puțin, a promis că va încerca să salveze copacul”, a spus unul dintre participanții la acțiunea de azi.

Acesta a dat asigurări că acțiunile nu se opresc aici. ”Acțiunile de acest gen nu se opresc aici pentru că asemenea probleme mai sunt destule în Satu Mare și sperăm că și în viitor, dacă luăm atitudine, atunci o să avem succes și o să reușim să schimbăm atitudinea reprezentanților Primăriei”, a mai spus acesta.

Articolul precedentServiciile medicale proaste din Spitalul Județean și construcțiile ilegale în Turț, reclamate la prefect
Articolul următorCupa României | Miercuri, Olimpia MCMXXI Satu Mare – CSC Sânmartin