Firma Sana RA SRL, care produce biogaz pe platforma fostei fabrici de zahăr din Carei, a fost amendată cu suma de 75.000 lei de către inspectorii Gărzii de Mediu. Amenda a fost aplicată după ce firma a invadat în mod repetat Careiul cu mirosuri pestilențiale.

În timpul verificărilor, s-a constatat că mirosul provine de la un operator autorizat pentru producerea de biogaz și energie electrică regenerabilă, care utilizează ca materie primă resturi vegetale, dejecții animaliere, deșeuri de țesuturi animaliere, inclusiv lichide cu grăsimi de origine animală. Din cauza unor defecțiuni la sistemul de alimentare a instalației de biogaz, deșeurile stocate pe amplasament, în cantități semnificative, nu au putut intra în procesul tehnologic de prelucrare, fiind depozitate în spațiu deschis, la temperaturi ridicate.

Pentru remedierea deficiențelor constatate, s-a dispus urgentarea efectuării reparațiilor la instalația respectivă și începerea imediată a prelucrării deșeurilor stocate existente, sau valorificare/eliminarea acestora în instalații autorizate. Urmare a neconformităților constatate, comisarii au aplicat operatorului o sancțiune contravențională în valoare de 75.000 lei.

Pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple astfel de incidente generatoare de disconfort pentru populație, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au dispus interzicerea colectării și depozitării deșeurilor de țesuturi animaliere, inclusiv a deșeurilor lichide cu grăsimi și cu conținut stomacal (intestine) – direct în recipiente sub cerul liber, ci depozitarea acestora numai în spații frigorifice adecvate.

În timpul verificărilor, s-a constatat că mirosul provine de la un operator autorizat pentru producerea de biogaz și energie electrică regenerabilă, care utilizează ca materie primă resturi vegetale, dejecții animaliere, deșeuri de țesuturi animaliere, inclusiv lichide cu grăsimi de origine animală.

Din cauza unor defecțiuni la sistemul de alimentare a instalației de biogaz, deșeurile stocate pe amplasament, în cantități semnificative, nu au putut intra în procesul tehnologic de prelucrare, fiind depozitate în spațiu deschis, la temperaturi ridicate.

Articolul precedentMai mulți polițiști în comunele din județ și program prelungit
Articolul următorAJOFM Satu Mare organizează cursuri gratuite pentru 42 de șomeri