Filtre ale Poliției și RAR pe DN 19 A

Polițiștii din cadrul Poliției Oraș Ardud au efectuat o acțiune pe DN 19 A, în localitatea Ardud, având ca scop creșterea siguranței rutiere și a legalității transporturilor publice, împreună cu specialiști din cadrul R.A.R. Satu Mare.
Ocazie cu care au fost controlate 17 autovehicule, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4 625 de lei.
Totodată, ca și măsură complementară polițiștii au dispus ridicarea a 4 certificate de înmatriculare, din care 3 pentru noxe peste limita legală și unul pentru că autovehiculul respectiv avea montate anvelope de alte dimensiuni.
De asemenea, în cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr, de 24 de ani, din comuna Moftin, care a condus pe DJ 108 L în localitatea Mădăras, un autoturism, având o îmbibație alcoolică de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării cu aparatul alcooltest.
Acesta a fost sancționat contravențional și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.

Articolul precedentSătmărean condamnat pentru încăierare, prins și încarcerat în penitenciar
Articolul următorFocar de pestă porcină confirmat la granița cu judeţul Satu Mare