Fetele de la CSM Satu Mare, vicecampioane naționale la baschet 3×3

Cea mai nouă disciplină olimpică și-a desemnat în acest week-end primii campioni naționali. Astfel, cele 12 echipe calificate la Turneul Final al LNB 3×3, sezonul 2018 au luptat pentru trofee și medalii pe terenurile special amenajate in Piata Prefecturii din Tg. Jiu. CSM Satu Mares-a calificat la turneul final de pe poziția a IV-a, după ce auajuns în sferturi la turneele din Cluj Napoca, Sibiu, București și Timișoara și au câștigat turneul de la Râmnicu Vâlcea.

Din echipa CSM-ului au făcut parte Alexandra Uiuiu, Adina Pop, Andrea Olah, Elisabeth Pavel, Andreea Lazăr, acestea participând pe rând la turneele din această vară.

La Turneul final de la Târgu Jiu, CSM Satu Mare a fost repartizată în grupa D alături de KSE Târgu Secuiesc și Rapid București, obținând două victorii la pas, 13-3 cu KSE și 17-12 cu Rapid. Aurmat sfertul de finală, 21-12 cu U Cluj Napoca și apoi duelul cu Agronomia din semifinale, câștigat cu scorul de 12-6.

Oboseala acumulată pe parcursul zilei s-a resimțit în ultimul act când CSM-ul a reușit să țină ritmul cu Știința doar în primele trei minute.S-a terminat 22-12 pentru Știința, o echipă ce are în componență jucătoarele din naționala de 3×3 a României. Pe Gabi Mărginean, Ancuța Stoienescu, Gabi Irimia și Dora Ardelean.

  • ”E meritul fetelor și merită toate felicittate pentru această performanță. Am încercat să respectăm această competiție și am avut un lot format din jucătoarele de la echipa cu care în mare vom aborda noul sezon. Felicitări Alexandra Uiuiu, Adina Pop, Andrea Olah, Andreea Lazăr și nu în ultimul rând lui Eli Pavel care a revenit și numai pentru o vară în tricoul CSM-ului. În afara lui Eli Pavel cu restul fetelor ne revedem și de la toamnă la CSM Satu Mare. Să sperăm că sezonul viitor vom trece peste această barieră a locului 2”, transmite conducerea clubului.

De remarcat că anul 2018 a adus iată două titluri de vicecampioană națională pentru CSM Satu Mare în baschetul feminin românesc!

Articolul precedentAccident în Supur. O mașină s-a răsturnat
Articolul următorTransurban | Stație de autobuz, suspendată temporar