Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de la ora 17:00, în Galeriile de Artă „Dr. Pop Mihai” din Negrești-Oaș va avea loc cea de-a XI a ediție a expoziției „Versus dar împreună”, în organizarea lui: Romeo Komaromi, Remus Țiplea și Emilian Moldovan.

Parteneri: National Geographic – România, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Primăria Orașului Negrești Oaș, Muzeul Țării Oașului și Casa de Cultură Negrești Oaș.

Într-o lume în care într-o singură zi se fac miliarde de poze, poate părea superfluă organizarea unei expoziții de fotografie. Cu toate acestea, în urmă cu un deceniu, patru fotografi din Oaș au pus bazele unui festival de fotografie sugestiv intitulat „Versus dar împreună”, iar anii care au trecut, nu au făcut altceva decât să confirme viabilitatea și consistența acestui demers artistic.

Dintre cei patru inițiatori, pe baricade au mai rămas doar trei: Remus Țiplea, Emilian Moldovan, și Romeo Komaromi, care continuă să creadă cu o superbă îndârjire, că lumea strecurată prin lentile poate fi mai frumoasă, că o fotografie are puterea să bucure și chiar să vindece.

În fiecare an au expus pe simezele negreștene, mari fotografi din România, foarte mulți dintre ei apreciați la cel mai înalt nivel în lumea artei fotografice, dar și a publicațiilor de profil.

Articolul precedentZiua Națională a României, marcată la Biblioteca Județeană Satu Mare
Articolul următorCozmin Gușă: „Sper ca atitudinea în PSD să fie: identificarea obraznicilor, punerea la colț, apoi un proces de analiză a fiecăruia”