Problema drogurilor a fost una dintre cele mai dezbătute subiecte în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Satu Mare.

Consumul substanțelor interzise este principala infracțiune stradală, iar autoritățile trag un semnal de alarmă în acest sens.

În ceea ce privește infracționalitățile stradale, șeful Poliției Tășnad a declarat că principala problematică o reprezintă, în acest moment, infracțiunile de deținere și consum de substanțe interzise, înregistrate în special în rândul tinerilor.

”În 2018 în Tășnad au fost derulate două campanii anti-drog, dar cu toate acestea, în ultima perioadă am înregistrat 5 infracțiuni în flagrant”, a afirmat șeful Poliției Tășnad.

Referitor la această problematică, subprefectul Altfatter Tamás, le-a sugerat autorităților locale să organizeze întâlniri cu părinții elevilor din fiecare școală, pentru a li se atrage atenția asupra acestor practici și asupra efectelor nocive pe care le au substanțele halucinogene, în încercarea de a găsi astfel soluții pentru limitarea acestui fenomen, care este în creștere de la un an la altul.

”Există posibilitatea ca doar cu 10 lei, tinerii să își poată cumpăra un anumit drog care are efecte nocive foarte mari. La școli profesionale și la licee este imperios necesară montarea de camere de supraveghere. Vorbim de ani de zile despre acest aspect, însă nu toți primarii au înțeles nevoia stringentă a acestei măsuri. Unii edili spun în continuare că nu au sursă de finanțare, aspect total neadevărat”, a concluzionat subprefectul județului.

La rândul său, Sorin Stan, șeful Inspectoratului Poliției Județene, a afirmat că montarea sistemelor de pază trebuie să devină o prioritate pentru primari, până la începerea următorului an școlar.

Articolul precedentRazii în Tiream. Trei certificate de înmatriculare, ridicate de polițiști
Articolul următorPrimarul Kereskenyi Gabor: ”Premierul Viorica Dăncilă nu și-a respectat promisiunea făcută”