Școala de Arte Satu Mare a organizat, vineri seară, a XIII-a ediție a Concursului internațional de muzică pop-rock „Muzica Inimii Mele”. 

Evenimentul a avut loc la Centrul Multicultural Poesis și a reunit pe scenă 33 de concurenți care au reprezentat școlile de arte din Botoșani, Cluj, Târgu Mureș, Oradea, Zalău, Alba Iulia, Baia Mare, Satu Mare și Teglas – Ungaria, precum și de la alte opt licee din Baia Mare și Satu Mare.

După interpretarea piesei la alegere din partea concurenților, juriul a hotărât să cheme din nou, în fața unui numeros și inimos public, pe 11 dintre concurenți pentru a face o punctare cât mai corectă. Nici așa nu s-a putut face departajarea pentru a stabili cine să fie câștigătorul marelui premiu, astfel că, în premieră, la această a XIII-a ediție nu s-a acordat trofeul, ci au fost două premii întâi.

Pe parcursul jurizării a avut loc un recital deosebit de apreciat oferit de câștigătoarea ediției din 2018, Tiffany Sipos din Târgu Mureș, acompaniată la pian de Sardi Tamas, dar și un recital surpriză, susținut de Adrian Bordi acompaniat la pian de Călin Ionce.

Premiile și câștigătorii acestora la M.I.M. 2019, la care toți concurenții și școlile prezente au primit diplome de participare:

Locul I – Rebecca Dobie – Satu Mare și Maia Simuțiu – Satu Mare – câte 1.000 lei
Locul II – Emanuela Dumitran – Baia Mare și Oana Moldovan – Baia Mare – câte 500 lei
Locul III – Sînziana Satmari – Satu Mare și Tamara Nemeti – Satu Mare – câte 300 lei
Mențiuni – Alexia Haiduc – Zalău, Iuliana Opriș – Baia Mare, Ștefania Hotca – Satu Mare și Bogdan Poiana – Baia Mare – câte 100 lei.

Conducerea Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare a acordat două premii speciale, tablouri realizate de Gergely Csaba și Tillinger Ștefan, acordate pentru Ștefania Hotca și, respectiv, Rebecca Dobie.

La această ediție au fost acordate premii speciale și din partea lui Catrinel Raț, în memoria fiicei sale, Paula Raț, o artistă care a făcut cinste Școlii de Arte Satu Mare și întregii noastre comunități. Toți concurenții au primit CD-uri și tricouri cu Paula Raț, iar unii dintre aceștia au fost recompensați și cu premii în bani și cupe.

Articolul precedentIohannis, victorie zdrobitoare la Satu Mare
Articolul următorCampanie internațională de prevenire a violenței bazate pe gen