Doi sătmăreni s-au ales cu dosar penal, din cauză că nu au respectat măsura carantinării impuse de autorități. Aceștia ar fi trebuit să stea izolați până pe 2, respectiv 4 septembrie, însă au fost depistați de polițiști în centrul satului Amați.

 

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, dosarul penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, a fost înregistrat astăzi, ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Valea Vinului.

„În fapt, s-a reținut că în data de 31.08.2020, în jurul orei 20:00, numiții K.T, și A.J. au fost identificați în centrul localității Amați, încălcând astfel măsura carantinării la domiciliu dispusă în privința acestora până la data de 02.09.2020, respectiv 04.09.2020”, precizează sursa citată.

Urmărirea penală este efectuată de polițiștii judiciariști din cadrul Sectiei 1 Politie Rurală Valea Vinului, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de  pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Articolul precedentDovada zdrobitoare care îl înfundă pe Ponta. Anca Alexandrescu a prezentat plicul primit de la fostul premier pentru a bloca o anchetă penală – LIVE
Articolul următorCum minte Ponta despre datoriile Realitatea. Anca Alexandrescu: Ponta știe exact cine le-a făcut!