Președintele Turciei a decretat doliu național timp de șapte zile în țară, după seismele devastatoare de luni. Bilanţul cutremurelor produse luni în sud-estul Turciei, în apropierea frontierei cu Siria, depăşeşte 2.600 de morţi

„Din cauza cutremurelor care au avut loc în țara noastră pe 6 februarie 2023, a fost declarată perioadă de doliu național de șapte zile. Steagul nostru va fi arborat în bernă până la apusul soarelui duminică, 12 februarie 2023, în toate reprezentanțele noastre din țară și din străinătate”, a declarat președintele Turciei, Recep Erdogan.
Potrivit ministrului turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, în urma seismelor şi-au pierdut viaţa 1.651 de persoane în Turcia, cel puţin 11.159 au fost rănite. Un număr de 3.471 de clădiri s-au prăbuşit, existând temeri că bilanţul ar putea creşte pe lângă sutele de morţi în Siria.

O adevărată catastrofă a lovit sudul Turciei cu un cutremur devastator care a produs peste 100 de replici periculoase. Primul seism cu magnitudinea de 7,8 a făcut prăpăd în provincia Gaziantep în toiul nopții. Seismul a fost atât de puternic încât s-a resimțit și în Siria unde a produs sute de victime și acolo. 

Pagubele sunt fără precedent. Localități întregi au rămas fără apă, curent electric, iar craterele uriașe au distrus infrastructura. Este unul dintre cele mai mari cutremure înregistrate în ultimii 100 de ani în Turcia. Autoritățile sunt în alertă maximă. Președintele Tayyip Erdogan a cerut forțelor de ordine să intervină cât mai repede. Și în Siria, bilanțul este devastator, iar oficialii cer ajutorul Crucii Roșii. 

După seismul care a fost resimțit în 9 țări au avut loc peste 200 de replici puternice, iar la mai bine de 12 ore de la primul cutremur, cladirile continua sa se prabuseasca peste salvatorii care actioneaza în zonă. Este alertă națională în Turcia, iar președintele Erdogan a mobilizat toate forțele de ordine pentru a sări în ajutorul sinistratilor. 

Un nou cutremur, cu magnitudinea de 7,6 Richter, revizuit la 7,5, a lovit luni la prânz centrul Turciei, a anunțat Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean, preluat de Reuters. Seismul s-a produs luni în regiunea Turciei Centrale.Blocuri întregi au fost dărâmate de cutremur, tije metalice au fost aruncate pe străzi și mașinile sunt răsturnate. vehicule s-au răsturnat.Salvatorii continuă să caute printre ruine pentru a elibera oamenii prinși sub dărâmături.

 UE a activat Mecanismul de protecţie civilă după cutremure, în urma solicitării de la Ankara. 2 cutremure devastatoare au lovit în interval de câteva ore regiunea turcă Gaziantep, care a avut impact şi asupra Siriei vecine. Echipele de salvare provin din Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Franţa, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România şi Ungaria,

Organizația Mondială a Sănătății trimite echipaje medicale de urgență în Turcia și Siria, a anunțat directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus.

 

Articolul precedentBenzina și motorina se vor scumpi din nou. Embargoul asupra Rusiei îi va arde pe șoferi la buzunare
Articolul următorLegea care interzice minorilor să fumeze pe stradă a trecut de Senat