Doi bărbați din județul Satu Mare s-au ales cu dosare penale, din cauză că s-au urcat la volan fără a avea acest drept. Unul nu avea deloc permis de conducere, în timp ce al celuilalt este suspendat.

 

 

Ieri, 28 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au depistat pe DN 19 F, în localitatea Băbășești, un bărbat de 29 de ani din Medieșu Aurit, care se afla la volanul unui autoturism deși avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Potrivit IPJ Satu Mare, în cauză, cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat.

 

În aceeași zi, patrula de ordine și siguranță publică formată din polițiști din cadrul Poliției oraș Ardud și ai Secției Poliție Rurală Beltiug au depistat pe raza localității Stâna un bărbat de 30 de ani din aceeași localitate, care se afla la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 decembrie: 4.637 de cazuri noi, 135 de decese
Articolul următorVIDEO Culisele statului paralel, ora 18:00 – Au fost scoase din țară date după ce Ghiță a fugit în Serbia?