Doi iranieni și un irakian au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat doi cetăţeni iranieni și un irakian, solicitanți de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.
În data de 3 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare au desfăşurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. Astfel, în jurul orei 20.30, aceştia au depistat pe raza localității Atea, județul Satu Mare, la aproximativ 300 metri de linia de frontieră, trei persoane de origine asiatică ce se îndreptau spre frontiera cu Ungaria. Cele trei persoane, care nu-și justificau prezența în zona de frontieră, au fost conduse la sediul instituției, pentru cercetări.
Din primele verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetățeni iranieni și un irakian, cu vârste cuprinse între 27 şi 37 de ani, fiind solicitanți de azil pe teritoriul României.
La cercetări, aceștia au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la final vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Articolul precedentUn tânăr s-a ales cu dosar penal la doar 19 ani. A fost prins la volan fără permis
Articolul următorAutoturism căutat de autoritățile din Grecia, oprit la Vama Urziceni