Doi bărbați din București s-au ales cu dosare penale în județul Satu Mare, după ce au înșelat un bărbat din Trip. Dându-se drept străini, cei doi l-au determinat pe sătmărean să le arate diverse bancnote pentru a le recunoaște, însă l-au lăsat pe acesta fără bani. 

 

 

Polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au fost sesizați, joi după-amiază, de către un bărbat de 66 de ani din Trip, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei înșelăciuni.

„În fapt, bărbatul, de 66 de ani, ar fi fost abordat de către două persoane necunoscute, în timp ce s-ar fi aflat pe raza orașului Negrești Oaș, sub pretextul că cei doi ar fi cetățeni străini, astfel că i-ar fi solicitat persoanei vătămate să le arate diverse bancnote pentru a le recunoaște, ocazie cu care cei doi și-ar fi însușit o parte din bancnotele prezentate.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale negreșteni a fost identificat autoturismul cu care cei doi bărbați se deplasau fiind transmise semnalmentele echipajelor de poliție aflate în teren.

Astfel, la scurt timp, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare a depistat autoturismul urmărit în trafic, la ieșirea din localitatea Botiz spre municipiul Satu Mare, fiind identificați în interiorul acestuia cei doi bărbați, de 49, respectiv 59 de ani, ambii din București, bănuiți că ar fi comis infracțiunea de înșelăciune pe raza orașului Negrești Oaș, motiv pentru care au fost conduși la sediul poliției pentru declarații”, a transmis Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.

 

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedent8.268 de cazuri noi de Covid în România din peste 57.000 de teste. Am depășit 50.000 de decese
Articolul următorAUR PENTRU ROMÂNIA! Performanță incredibilă pentru sportul autohton