Doi bărbați din Timiș, prinși la Carei cu mii de pachete de țigări de contrabandă

Polițiștii de frontieră au oprit ieri după-masă, pentru control, în localitatea Carei, jud. Satu Mare, un autoturism marca Audi înmatriculat în România, care era condus de un cetățean român, S. G., în vârstă de 27 de ani, din judeţul Timiş.
Deoarece poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la faptul că tânărul transportă ţigări de contrabandă, autoturismul a fost dus la sediul S.T.P.F. Satu Mare pentru un control amănunțit.
Astfel, a fost descoperită, ascunsă în bagajele personale, cantitatea de 2.460 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
La scurt timp, pe raza aceleiași localități a fost identificat un alt autoturism, marca BMW, condus de un cetățean român în vârstă de 49 de ani din judeţul Timiş, care transporta 2.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 58.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, conducătorii auto sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar autoturismele în care erau ascunse țigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Articolul precedentCondamnat pentru jaf armat, oprit în PTF Petea
Articolul următorO persoană fără adăpost a provocat un incendiu în curtea unei grădinițe