DNA: Fraudă cu fonduri europene la Satu Mare

Fraudă cu fonduri europene la Satu Mare. Un sătmărean a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Foris Csaba, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
”În perioada iunie 2012 – octombrie 2013, inculpatul Foris Csaba a determinat și a ajutat patru persoane să obțină de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă A.P.D.R.P.) fonduri nerambursabile în cadrul Măsurii 112 – „Instalarea tinerilor fermieri” prin întocmirea în numele acestora a mai multor documente false pe care le-a depus ulterior în scopul menționat mai sus.
Fondurile nerambursabile obținute de cele patru persoane în maniera de mai sus au fost utilizate în realitate de inculpatul Foris Csaba, realul beneficiar al celor patru contracte de finanțare.
Urmare a demersurilor frauduloase efectuate, inculpatul Foris Csaba a beneficiat de fonduri nerambursabile în valoare de 227.981 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Articolul precedentUn bărbat agresiv a mușcat un om al legii. A fost internat la Psihiatrie
Articolul următorPreședintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România s-a angajat să fie ambasador al Țării Oașului