Deputatul Romeo Nicoară, despre Alianța Vestului: ”Avem nevoie rapid de această strategie”

Deputatul PNL de Satu Mare, Romeo Nicoară, a precizat că județul Satu Mare trebuie să se asocieze cu județele din vecinătate pentru a realiza mari investiții.
Nicoară este de părere că ”Toți liderii și responsabilii sătmăreni, indiferent de partide, trebuie să stea la masă și să poarte această discuție. Avem nevoie rapid de această strategie.”
Redăm mai jos opinia deputatului:
”Alianța Vestului (Oradea, Arad, Cluj Napoca, Timișoara) înseamnă bani de la Uniunea Europeană pentru proiecte majore. Patru orașe s-au asociat pentru a realiza mari investiții.
Municipiul Satu Mare are nevoie și el să facă parte dintr-un nucleu similar de orașe. Avem nevoie de bani europeni. Avem nevoie să accesăm fondurile europene pentru 2021-2027 împreună cu orașe vecine și de care ne leagă interese comune. Platforma UE pentru finanțare ne este deschisă.
Toți liderii și responsabilii sătmăreni, indiferent de partide, trebuie să stea la masă și să poarte această discuție. Avem nevoie rapid de această strategie.
Este o competiție pentru aceste fonduri, chiar între zone ale țării? Firește. De aceea trebuie acționat rapid și ferm.”

Articolul precedentRazie în Carei. Peste 350 de persoane, legitimate și amendate de polițiști
Articolul următorAccident cumplit pe DN 19. O persoană a murit carbonizată