Astăzi, de sărbătoarea Bunei Vestiri este ziua unei instituții fundamentale a statului român, a Poliției Române, dar care în acest an polițiștii din toată țara nu o pot sărbători cu fast și cu emoție.

Polițiștii sătmăreni înțeleg să își cinstească arma pe care o reprezintă prin modestie, doar prin activitățile pe care le desfășoară pentru liniștea și siguranța cetățenilor.

Azi, ziua Poliției Române este despre oameni dedicați, iar aceasta se vede mai mult decât oricând.
În lipsa unei ședințe festive, Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Comisar șef de poliție Sorin Daniel STAN, a înțeles să îi felicite pe colegii care sunt azi pe baricade și de asemenea, care astăzi vor fi avansați în gradul următor, prin transmiterea unui mesaj:

“Stimați colegi polițiști, 

Suntem obișnuiți ca în fiecare an, în 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri, să dăm mâna și să ne felicităm de Ziua Poliției Române. Am crezut mereu că felicitările binemeritate, de cei mai mulți dintre noi, fac parte din firescul acestei zile.

Azi, Ziua Poliției arată cu totul altfel. Fără îmbrățișări, fără strângeri de mână, fără socializare. Ordinea tuturor lucrurilor s-a schimbat în ultimele săptămâni de când ducem o luptă globală în fața unui dușman nevăzut. Pentru prima dată în istoria Poliției Române nu suntem chemați să luptăm cu infractori, ci cu un virus a cărui periculozitate nu e încă suficient de conștientizată în rândul populației. Azi nu-i vom spune pe nume acestui pericol invizibil, nu pentru că îl ignorăm, ci pentru că nu dorim să-i dăm mai multă putere decât are deja.

Suntem provocați să stăm în prima linie pentru a apăra viața oamenilor. Suntem aceia care trebuie ca de fiecare dată să ne menținem tăria de caracter, să fim calmi și să ne asigurăm că oamenii înțeleg să stea în case și să respecte noua ordine socială, distanțarea fizică.

Tuturor le spunem ,,Stați acasă!” în timp ce noi nu avem acest privilegiu de a sta IMPREUNĂ cu familiile noastre. Noi nu putem sta la casele noastre. Suntem chemați azi să dăm un test, poate testul vieții noastre profesionale. Dar nu avem timp să ne lăsăm pradă sentimentelor. Suntem profesioniști, iar profesioniștii adevărați la vremuri grele se cunosc. 

Mai mult decât oricând, azi trebuie să dovedim că suntem luptători pentru ordine și siguranță.

Mai mult decât oricând, azi societatea are nevoie de noi. Să ne onorăm, așadar, responsabilitățile date de statutul de polițiști. Să fim uniți și să facem tot ceea ce ține de noi pentru ca această luptă să fie câștigată cât mai curând.

Arătând solidaritate și grijă față de semeni, vom reuși să transformăm împreună  incertitudinile din prezent în speranțe pentru viitor.  

Am convingerea că, prin tot ce va realiza personalul inspectoratului se va ridica la înălțimea responsabilităților ce îi revin instituției în această perioadă.

Prin natura profesiei, contextul actual ne-a adus în prima linie a acțiunilor și îmi oferă astfel prilejul de a VĂ mulțumi pentru eforturile depuse, care demonstrează nu doar un profesionalism desăvârșit ci și o extraordinară dedicare și vocație.

Vă felicit pe toți cei care sunteți azi pe baricade! Pe toți cei care onorați numele profesiei pe care o reprezentăm prin munca noastră de zi cu zi.

La multi ani, politisti sătmăreni! La multi ani Poliției Române!

Dumnezeu să ne ocrotească pe toți!” este mesajul tranamis de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, comisar șef de poliție, Sorin Stan.

Articolul precedentA oferit spre vânzare 300 de măști medicale. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru înșelăciune
Articolul următorCercetat pentru trafic de droguri