Conferința de închidere a proiectului ”Help Again!” cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 privind Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP, organizat de beneficiarul proiectului Societatea Națională de Cruce Roșie Filiala Satu Mare, a avut loc azi în sala de şedinţe a Consiliului Local Satu Mare.

La conferință au fost prezenți Adrian Cozma, directorul de cancelarie de la Instituția Prefectului Județul Satu Mare, viceprimarul municipiului Satu Mare, Gheorghe Stan, directorul Crucii Roșii filiala Satu Mare, Rodica Borlan și reprezentanți ai unor instituții.

Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacității Societății Naționale de Cruce Roșie Filiala Satu Mare de a formula și promova o alternativă cu impact național, la politica publică inițiată de Guvern în domeniul migrației, care să faciliteze procesul de integrare al imigranților cu implicarea și responsabilizarea societății civile, precum și pregătirea, dobândirea de noi competențe pentru reprezentanți ai societății civile și ai instituțiilor publice în scopul co-participării în situații de risc.

Politica de ajutor umanitar în domeniul migrației, elaborată în cadrul proiectului, va avea aplicabilitate la nivel național, în toate filialele de Cruce Roșie, acesta constituind un regulament de intervenție al Filialelor în situația afluxului de migrație.

În cadrul proiectului a fost demarat un protocol de colaborare între Inspectoratul General pentru Imigrări și Societatea Națională de Cruce Roșie din România care va stabili modalități concrete de colaborare în cazul unui flux de imigranți.

Articolul precedentVictor Ponta va participa luni la întâlnirea regională a PRO România de la Satu Mare
Articolul următorDakar 2020 | Emanuel Gyenes, lider la Malle Moto, cu trei zile înainte de finalul raliului