În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, participă la o acțiune organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, ce are ca scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice.

În această perioadă, peste 2 500 de polițiști de la transporturi, ordine publică și rutieră acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.
Poliţiştii acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice.
Totodată, sunt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică.
În judeţul Satu Mare, au acționat până în prezent 20 de polițiștii de la transporturi, ordine publică și poliție rutieră, care au verificat 6 societăți comerciale, 8 trenuri de persoane, un tren de marfă, 19 autovehicule și au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 1 300 de lei.
 La acțiune participă și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări.
Articolul precedentŞoferi fără permis, prinşi conducând pe drumurile publice
Articolul următorPeste 600 de arbori, plantaţi în municipiul Satu Mare