Contrabandist ucrainean prins în Vama Petea

Vineri seară, în jurul orei 23.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean ucrainean Liubomyr F., în vârstă de 50 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în Polonia.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în locuri special amenajate în podeaua mașinii și stâlpii acesteia, cantitatea de 1.343 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de peste 15.700 lei, au fost reținute în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Cetățeanul ucrainean este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete.

Articolul precedentBertici Attila și Norbert au parcurs peste 2.000 km prin “Wild Siberia”
Articolul următorLiga 3 | Unirea Tășnad învinsă pe terenul ultimei clasate