Contrabandă cu țigări în Țara Oașului. Un ucrainean, reținut

La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș, județul Satu Mare, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 15.30, colegii noștri au observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Moișeni, transportând în spate colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit în direcții diferite.
În urma acțiunii, polițiștii l-au reținut pe cetățeanul ucrainean Eduard M., în vârstă de 32 de ani. Imediat au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
Totodată, la fața locului polițiștii de frontieră au descoperit 9 colete ce conțineau cantitatea de 4.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 52.650 lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.

Articolul precedentIntervenția promptă a pompierilor sătmăreni a preîntâmpinat producerea unei explozii
Articolul următorO zonă de picnic din Satu Mare, distrusă și incendiată de trei adolescenți