Conducerea Partidului Național Liberal Satu Mare a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că PNL dorește alegeri anticipate, iar electoratul îi oferă legitimitatea necesară pentru a cere acest lucru. 

Deputatul PNL de Satu Mare, Romeo Nicoară, a declarat că scopul liberalilor este de a provoca cât mai repede alegeri anticipate, menționând că Guvernul condus de Ludovic Orban a adus schimbări semnificative în ultimele trei luni de mandat.

”Acest pas al demiterii Guvernului prin moțiune de cenzură ne duce cu încă un pas mai aproape de ce ne dorim noi și de ceea ce doresc cetățenii, adică alegeri parlamentare anticipate. Este un obiectiv politic pe care l-am afirmat încă de anul trecut și îl susținem și ne dorim să se întâmple cât mai repede. Este trist și regretabil că motivul pentru care Guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură este mai buna guvernare a țării și mai buna funcționare a democrației”, a spus deputatul Romeo Nicoară.

Președintele PNL Satu Mare, Adrian Albu, a precizat că PNL are legitimitatea oferită de electorat să ceară alegeri anticipate.

“Noi, liberalii, nu vom vota nicio formulă de guvern. Parlamentarii PNL vor fi prezenți la ședința Parlamentului, dar nu vor vota. Românii au cerut la alegerile europarlamentare o altă clasă politică, o altă majoritate parlamentară. Dacă avem un președinte cu încredere foarte mare, le cerem românilor să ne dea și un Parlament cu o majoritate liberală”, a declarat Adrian Albu.

Articolul precedentPrimăria Tășnad a amplasat primele platforme subterane de colectare selectivă a deșeurilor din județ
Articolul următor”Legea celui mai puternic” de Dominik Busch, pe scena Teatrului de Nord