Concluzia polițiștilor în cazul fetiței lovite pe trecerea de pietoni

Ieri, 13 februarie, un accident rutier produs pe raza municipiului Satu Mare s-a soldat cu rănirea gravă a unei fetițe, de 6 ani.
La data de 13 februarie, în jurul orei 16.00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că pe bulevardul Cloșca, din municipiul Satu Mare, a avut loc un accident rutier.
În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o șoferiță, de 36 de ani, din municipiul Satu Mare, pe fondul neacordării priorității de trecere a accidentat ușor o femeie, de 38 de ani, și a produs vătămări corporale grave unei fetițe, de 6 ani, ambele din municipiul Satu Mare, care în calitate de pietoni erau angajate în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Persoana de la volan a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporale din culpă.

Articolul precedentȚigări de contrabandă în valoare de peste 130.000 lei, ascunse în podeaua mașinii
Articolul următorCertezean condamnat la închisoare, prins și încarcerat în Penitenciar