Concluzia polițiștilor careieni în cazul accidentului produs ieri, pe DN 19

Polițiștii rutieri careieni au efectuat cercetarea la fața locului, în cazul accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a trei persoane, produs ieri, 11 februarie, pe DN 19.
La data de 11 februarie, în jurul orei 13.40, polițiștii Biroului Rutier Carei au fost sesizați, despre producerea unui eveniment rutier pe DN 19, între localitățile Petrești și Carei.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din oraș Ulmeni, județul Maramureș, aflându-se la volanul unui autoturism a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, fiind lovit de un autoturism care se afla angajat în depășire, condus în același sens, de un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Pișcolt.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a primului conducător auto menționat și rănirea gravă a unui pasager, de 31 de ani, care se afla în cel de al doilea autoturism implicat.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

Articolul precedentTeatrul de Nord reia spectacolul Ivan Turbincă
Articolul următorUn nou accident rutier pe DN 19. Șoferul vinovat, un octogenar