Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, reprezentat la Adunarea Jubiliară a Colegiilor Centenare de la Iași

În perioada 5 – 6 octombrie 2018, s-a desfășurat la Iași evenimentul „Colegii centenare la ceas aniversar”, inclus în calendarul Programului Centenar al municipalității Iași.
Proiectul a prilejuit reuniunea la Iași a membrilor Alianței Colegiilor Centenare din România, asociație care ființează sub înaltul patronaj al Casei Regale a României și al cărei președinte este profesorul George Cazacu, de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, București. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Primăria municipiului Iași.
Adunarea jubiliară a Colegiilor Centenare, prilejuită de Sărbătoarea Marii Uniri, s-a desfășurat la Primăria municipiului, în sala Vasile Pogor, moment în care au fost acordate directorilor colegiilor centenare plachetele jubiliare.
De asemenea, a fost lansat volumul „Viața școlii în vreme de război și lupta pentru unitatea națională. Istorie – Memorie – Renaștere” și diplome de Excelență autorilor. Volumul reprezintă, în premieră națională, o sinteza de Istorie a Învățământului Preuniversitar Românesc.
În cadrul aceluiași eveniment, s-a desfășurat Adunarea Generală a Alianței Colegiilor Centenare și marcarea împlinirii a 10 ani de la înființarea asociației.
Evenimentul a continuat cu Sesiunea de comunicări ale autorilor articolelor publicate în volum, prilej pentru profesorii participanți să împărtășească idei, bune practice și să identifice premise pentru proiecte comune.
Colegiul Național ” Mihai Eminescu” Satu Mare a fost reprezentat de prof. Ioan Pop, membru fondator al ACC, în perioada mandatului său directoral colegiul sătmărean fiind inclus în prima etapă (la 18 iunie 2008, la Colegiul Naţional Sf. Sava, din Bucureşti a fost semnat Actul de Constituire a Asociaţiei Alianţa Colegiilor Centenare).
Din delegație au făcut parte prof. dr. Georgeta Cozma, în calitate de autor în volum și coordonator al Echipei Multitouchcnme și prof. Claudia Pop, membră în echipă.

Articolul precedentReferendumul pentru familie a eșuat | Doar 14,89 % dintre sătmăreni s-au prezentat la vot
Articolul următorCod roșu la frontieră. TIR-urile așteaptă peste 180 de minute în vama Petea