Trei persoane bănuite că ar fi tâlhărit un bărbat, din Carei, reținute de polițiștii bihoreni și arestate de magistrați.

Luni, 2 septembrie, la ora 09.30, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Carei, județul Satu Mare a sesizat polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai că în dimineața zilei de 2 septembrie, în jurul orei 02.00, aflându-se în localitatea bihoreană Tarcea, a urcat într-un autoturism de ocazie, în care se aflau trei persoane, cu intenția de a se deplasa în Carei.

Între localitățile Tarcea și Valea lui Mihai, șoferul a oprit autoturismul pe marginea carosabilului, iar cei doi pasageri l-au deposedat, prin violență, de portmoneul în care avea 800 de lei și documente personale.

În urma investigațiilor efectuate, la scurt timp de la sesizare, polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au identificat cu operativitate persoanele bănuite de comiterea faptei, ca fiind un bărbat de 41 de ani, din comuna Doba, județul Satu Mare, un altul de 39 de ani, din aceeași localitate, respectiv un bărbat de 30 de ani, din comuna Dorolţ, judeţul Satu Mare, aceștia fiind depistați și prinși de polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai în după-masa zilei de 5 septembrie a.c..

În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, tot joi, 5 septembrie a.c., polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai i-au reținut pe cei trei bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Vineri, 6 septembrie a.c., aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Marghita cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată față de bărbatul de 30 de ani.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Marghita a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor trei bărbați mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Articolul precedentElicopterul SMURD de la Jibou devine operațional săptămâna viitoare. Va deservi și județul Satu Mare
Articolul următorCod portocaliu de vijelii pentru județul Satu Mare