În această dimineață, în jurul orei 05:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetățeanul român N.M., în vârstă de 30 de ani, din București.

La verificări, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis de către Judecătoria București, în 14 noiembrie 2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentCât timp rezistă noul coronavirus COVID-19 pe diverse suprafețe
Articolul următorMinistrul Economiei – Virgil Popescu spune că platforma unde pot fi depuse cererile pentru obținerea certificatelor de situație de urgență este gata