Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de autoritățile din București pentru săvârşirea infracțiunii de distrugere.

Luni, 25 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România, L.G., în vârstă de 29 de ani, din județul Bacău.

La verificări, colegii noștri au constatat că tânărul este căutat de autoritățile din România. Pe numele lui a fost emis, în data de 21 noiembrie 2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Judecătoria Sectorului 1 București. Băcăuanul are de executat 159 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentAccident pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare
Articolul următorCazuri de trichineloză la Satu Mare. Veterinarii trag un semnal de alarmă