Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au prins în flagrant delict, în 21 septembrie, un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Baia Mare, în timp ce ar fi vândut droguri de risc.

Polițiștii au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Satu Mare, pentru destructurarea unei grupări specializate în comercializarea de droguri de risc.

Astfel, a fost efectuată o acțiune de prindere în flagrant delict în momentul în care un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Baia Mare, ar fi încercat să vândă 100 de grame de substanță cristalină de culoare brună, care s-a dovedit a fi o substanță psihoactivă denumită clephedrone.

Procurorul de caz a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar la data de 22 septembrie, a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și a polițiștilor criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Articolul precedentȘofer rupt de beat la volan în Negrești Oaș. A fost reținut de polițiști
Articolul următorPrimarul comunei Socond, demis din funcţie de prefect