Acasă Actual Aventurierii Bertici au ajuns acasă, după 42 de zile și peste 29.000...
Sătmărenii Bertici Attila și Norbert, tată și fiu, au ajuns la linia de finish, după 42 de zile și peste 29.000 de kilometri la bordul unei Dacii Logan prin Asia și Europa.
Cei doi au ajuns acasă în această după-amiază și au fost primiți de zeci de prieteni și apropiați, dar și de soția Kinga, care i-a întâmpinat cu sarmale, ciolan cu fasole și șnițele.
Cei doi și-au povestit pe scurt aventurile trăite în Asia, atât în Siberia sălbatică, cât mai ales în deșerturile Mongoliei sau Munții Caucaz, care le-a pus încrederea la grea încercare. Întrebați dacă recomandă o astfel de aventură, cei doi au spus că da. În ciuda dificultăților, cei doi se declară mulțumiți și susțin că au trăit experiențe pe care nu le vor uita niciodată.
Cei doi au pornit în data de 10 octombrie spre marea expediție siberiană, reușind să străbată cele mai îndepărtate zone ale Europei și Asiei.
Bertici Attila (44 ani) și fiul său, Norbert (22 ani), au refăcut drumul parcurs de bunicul și străbunicul lor, care a venit pe jos acasă din Siberia, unde a fost deportat.
”Bunicul meu a fost deportat în anii ’40 în Siberia. A venit de acolo pe jos, a durat doi ani și jumătate drumul. Acasă toată lumea l-a crezut mort, chiar i-au organizat și înmormântarea în lipsa lui”, spune Bertici Attila.