Primarul Gábor Kereskényi a semnat azi contractul de finanțare pentru un nou proiect din fonduri europene prin care vor fi achiziționate 11 autobuze hibrid. 

”Vom implementa un sistem de e-ticketing la fel ca și în marile orașe, vor fi construite o autogară și un centru de monitorizare a traficului din municipiul Satu Mare”, a spus Kereskenyi.

„Autobuzele vor fi livrate de compania poloneză Solaris în termen de 6 luni de zile de la semnarea contractului. Totodată, prin acest proiect european vom construi și o nouă autogară și un centru de monitorizare a traficului, toate la standard europene. Valoarea totală a acestui contract este de peste 37 milioane de lei”, a menționat primarul Gábor Kereskényi.

Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Regional, iar valoarea totală este de 37.102.839 lei din care cofinanțarea municipiului Satu Mare este de 659.200, 54 lei.
Prin acest proiect va fi construit un terminal transjudețean-translocal, un depou pentru autobuze și vor fi achiziționate 11 autobuze hibrid.

Totodată, va fi implementat un sistem operațional privind realizarea managementului traficului inclusiv achiziționarea de sisteme monitorizare video, în scopul optimizării transportului public local.

Articolul precedentUn laborator de patiserie și două magazine alimentare din Satu Mare, amendate de inspectorii DSVSA
Articolul următorMinor din Vrancea prins la volan pe străzile dintr-o localitate din Țara Oașului