Peste 270 de elevi din șapte județe din țară participă, în perioada 5 – 6 aprilie, la cea de-a 33-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică și Informatică Grigore Moisil, organizat, anul acesta, în Maramureș.
Inițiat chiar de Maramureș, în urmă cu 33 de ani, și organizat prin rotație de județele Regiunii NV (Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș, Sălaj și Satu Mare), concursul Interjudețean de Matematică și Informatică ”Grigore Moisil” a revenit în 2019 în județul inițiator.
La concursul care va avea loc în perioada 5 – 6 aprilie vor participa 271 de elevi din clasele V-XII și 128 de profesori de la unități de învățământ preuniversitar din cele șapte județe. Festivitatea de deschidere va avea loc azi, 5 aprilie, de la ora 18.00, în Sala festivă din cadrul ATP Tech Center Baia Mare.
Centrele de concurs din Baia Mare în cadrul cărora vor avea loc probele scrise sunt Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “Vasile Lucaciu”.

Articolul precedentBaschet | Victorie pentru CSM Satu Mare în primul joc din play-off
Articolul următorLiga 3 | Minaur Baia Mare – FC Unirea Tăşnad, vineri, ora 17:00