Poliţiştii de frontieră din Maramureș împreună cu cei din Satu Mare au depistat aproximativ 4.000 de pachete cu țigări de contrabandă, în valoare de aproape 47.000 lei, la finele săptămânii trecute.

 

 

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sarasău împreună cu cei din cadrul Sectorului PF Negrești Oaș au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în data de 10 septembrie, în jurul orei 18.00, lucrătorii noștri au observat pe direcția localității de frontieră Piatra, județul Maramureș, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit, trecând înapoi pe teritoriul statului ucrainean.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.

La fața locului au fost descoperite opt colete cu țigări care au fost transportate  la sediul sectorului PF Sarasău, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.990 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 46.683 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentMesajul lui Klaus Iohannis în prima zi de școală: Menţinerea şcolilor deschise depinde de respectarea normelor sanitare şi vaccinarea fiind esenţiale
Articolul următorDevino voluntar pentru copiii din centrele de plasament. Povestea unei voluntare care a redescoperit sensul vieții