Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat la data de 22 mai pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, ocazie cu care au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 36.500 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 17 conducători auto, 10 dintre permise fiind reținute pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise, totodată au mai fost identificați în trafic conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor sau autovehiculelor sau au efectuat depășiri neregulamentare.
Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii de ordine publică sătmăreni au aplicat peste 20 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de aproximativ 2.500 de lei.

Articolul precedentA furat o bicicletă din scara unui bloc din Carei. Tânărul s-a ales cu dosar penal
Articolul următorAzi încep Zilele Orașului Satu Mare. Goran Bregovic, pe scena din Piața 25 Octombrie