Accident pe drumul Botizului. Un taximetrist a rămas încarcerat

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident de circulație pe drumul Botizului în care au fost implicate două autoturisme, un taxi (Skoda) și un Volkswagen Golf.
În urma coliziunii șoferul taxiului a rămas încarcerat, ușile de pe partea stângă a autoturismului fiind avariate. Potrivit martorilor, taximetristul ar fi încercat să întoarcă pe linia continuă, moment în care a fost lovit de autoturismul Volkswagen.

La fața locului se află echipaje ale poliției Pompierilor și o echipă SMURD. S-a intervenit pentru extragerea șoferului de taxi, acesta fiind predat echipajului de terapie intensiva mobila. Ulterior a fost transportat la UPU Satu Mare.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, a declarat pentru Realitatea de Satu Mare că cei doi șoferi au fost verificați cu etilotestul, iar rezultatul este negativ.

Articolul precedentPeste 100 de candidați au susținut azi examenul de suplinire în învăţământ
Articolul următorUn autoturism s-a făcut scrum lângă Ianculești