Un accident de circulație a avut loc în această seară în Cionchești, județul Satu Mare.

Accidentul s-a soldat cu trei victime, dintre care două încarcerate, în urma unui impact dintre două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 61 de ani, din localitatea Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism pe fondul neasigurării la efectuarea unei manevre de întoarcere, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus în aceeași direcție de mers, de către un sătmărean, de 24 de ani.

În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, de 61 de ani, totodată acesta fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările în cauză continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

Articolul precedentConsiliul Județean Satu Mare caută sediu nou pentru Biblioteca Județeană
Articolul următorConcert de muzică klezmer, la Sinagoga Mare din Satu Mare