A treia zi de grevă la Electrolux Satu Mare. Alături de liderii de sindicat au venit azi, de la sute de kilometri, pentru a le fi alături, și colegi de la Cartel Alfa din țară. La fel ca și zilele trecute, salariații au scandat “Solidaritate!”, ”Nu cedăm!” și au cerut demisia actualei conduceri.

La Satu Mare au venit să îi susţină pe protestatari liderii ai sindicatului Cartel Alfa din Mehedinţi, Gorj, Caraş Severin, Maramureş, iar pe rând vor ajunge şi sindicalişti din alte judeţe. De altfel, muncitorii au primit încurajări de la sindicalişti din întreaga ţară.

“Din propria inițiativă, au venit de la sute de kilometri, pentru dumneavoastră. Vor face tot posibilul să susțină acest demers pe care l-am pornit noi. În cazul în care va fi nevoie, se vor mobiliza și vor veni cu mașini mari, tot pentru a vă susține pe dumneavoastră”, a spus Vasile Dârle, liderul sătmărean al Cartel Alfa.

Sindicaliștii din țară le-au transmis sătmărenilor că sunt alături de ei și îi vor susține, oricât va fi nevoie.

“Sunt convins, că atâta timp cât veți sta în stradă, vor fi lideri ai Cartel Alfa care vor veni să fie alături de voi. Iar dacă greva se va întinde peste o limită acceptabilă, vor veni și vor sta aici nu o oră, ci cât va fi nevoie. Promit că voi fi alături de dumneavoastră în permanență,” a spus Marian Apostol, liderul din Caraș-Severin.

Aceștia le-au transmis muncitorilor să nu cedeze și să nu se lase manipulați.

“Vom veni aici la dumneavoastră, suntem mulți. Vă rugăm să nu cedați. Vă rog frumos nu vă lăsați manipulați. Doi lei trebuie să primească toți. Vorbiți între dumneavoastră. Comunicarea este importantă. Noi putem veni cu autocarele aici. Vă admir curajul, pentru că o unitate privată arată modelul mișcării sindicale din România,” a spus liderul din Maramureș al Cartel Alfa, Florin Hossu.

Alți lideri de sindicat s-au întrebat unde sunt autoritățile județene, care ar trebui să fie alături de angajați.

“Nimic nu se va obține în țara asta fără o mișcare sindicală puternică, le-a transmis liderul Liviu Pop din Maramureș. “Ca să meargă bine în orice țară, trebuie să aveți grijă de pălmașul care vă dă producția. S-a trezit România. Să nu vă trădați. Să vă gândiți fiecare când mergeți acasă. Solidaritate!” – le-a transmis liderul din Maramureș.

Greva generală a muncitorilor de la Electrolux Satu Mare va continua. Peste 400 de oameni s-au adunat și azi, în a treia zi de grevă, în fața fabricii, cerând salarii mărite și condiții mai bune de muncă.

A treia zi de grevă la Electrolux. Sindicaliști din țară, alături de muncitorii fabricii

A treia zi de grevă la Electrolux. Sindicaliști din țară, alături de muncitorii fabricii

Publicată de Realitatea De Satu Mare pe Miercuri, 6 martie 2019

Articolul precedentCei mai buni câini polițiști din România ”lucrează” la Satu Mare
Articolul următorSistem performant de monitorizare a bebelușilor, donat secţiei de Neonatologie