A plouat cu amenzi pe drumurile din județul Satu Mare

În weekend, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și executat mai multe acțiuni în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, totodată au acționat și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Astfel, polițiștii au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, acționând pe principalele artere rutiere din județ pentru creșterea siguranței în trafic.
Totodată, pentru neregulile constatate în trafic au dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 28 de conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, sau au depășit viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, sau se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Dintre cele 28 de permise reținute de polițiști, 20 au fost ridicate ca urmare a neacordării priorității de trecere pietonilor care traversează drumul public prin loc marcat și semnalizat corespunzător.
De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au efectuat cercetarea la fața locului în cazul unui accident de circulație ușor.

Articolul precedentTânăr beat, fără permis, cu mașină neînmatriculată, prins la plimbare pe străzile Negreștiului
Articolul următorMai mult de jumătate dintre apelurile sătmărenilor la 112 sunt false