4.500 de tone de material antiderapant folosite pentru deszăpezire în județul Satu Mare

În urma ninsorilor căzute în județul Satu Mare, toate drumurile județene au fost deszăpezite, ca urmare a intervenției utilajelor operatorului responsabil de această acțiune. Nu există drum închis sau impracticabil, anunță conducerea Consiliului Județean.
Începând de sâmbătă, 15 decembrie și până azi-dimineață, s-a intervenit cu răspânditoare cu lamă și sărăriță, autogredere și încărcătoare de material antiderapant. Pe toată rețeaua de drumuri județene cu îmbrăcăminte asfaltică a fost presărat un amestec de sare și nisip, în total 4.500 de tone de material antiderapant.
Utilajele care acționează pe drumurile județene sunt dotate cu GPS și sunt monitorizate de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Satu Mare (Serviciul Drumuri și Transporturi – Direcția Tehnică).
Rețeaua de drumuri județene a județului Satu Mare este împărțită în 4 zone: Carei – Tășnad, Supur, Satu Mare – Codru, Negrești-Oaș. Mai multe echipaje ale aparatului de specialitate se află pe teren și monitorizează activitatea.

Articolul precedentEchipele de intervenție ale Electrica lucrează în continuare pentru realimentarea tuturor consumatorilor din județ
Articolul următorBilanţul primei ninsori din această iarnă în Satu Mare: copaci prăbuşiţi pe autoturisme